20 Februarie 2012
2012 va fi pentru comuna Ucea anul investiţiilor. Primarul Marian Băcilă spune că toate investiţiile începute vor fi finalizate, dar are în vedere şi alte investiţii noi. Sătenii din Feldioara îşi vor primi titlurile de proprietate pentru terenurile pe care le deţin în următoarea perioadă. Cel puţin aşa susţine primarul comunei Ucea, Marian Băcilă. ,,Prioritatea zero pentru Primăria Ucea este să împărţim titlurile de proprietate la Feldioara. Lucrarea a fost depusă la OCPI Braşov la sfîrşitul anului trecut şi se referă la 200 de hectare de teren. Pentru această suprafaţă proprietarii vor primi titlurile în perioada următoare. 80% din terenul agricol va ajunge la proprietari“ a spus primarul Marian Băcilă. Şi sătenii din Corbi se află în atenţia edilului comunei. În această localitate va fi construit, conform lui Băcilă, un cămin cultural. ,,În cursul lunii ianuarie a.c, clădirea veche a fost demolată pentru că se afla într-o stare de degradare avansată şi nu se mai putea face reabilitare. În această perioadă ne ocupăm cu documentaţia pentru licitaţie. Finanţarea pentru această investiţie va fi de la bugetul local 2012, valoarea lucrării fiind de 3,5 miliarde lei vechi. Căminul de la Corbi va fi mic, exact pentru numărul de locuitori din Corbi. Aici se vor putea organiza nunţi, pomeni sau botezuri” a mai spus primarul Băcilă. Şi căminul cultural din Feldioara va fi reabilitat. ,,Aici se vor executa lucrări la acoperiş şi se vor amenaja grupuri sanitare, bucătărie şi o fosă septică. Investiţia se ridică la 2 miliarde lei vechi. Intenţionăm să asfaltăm şi drumul spre Corbi, dar şi tronsonul de drum Ucea de Sus – Transfăgărăşan – Cîrţişoara. Stratul de bază a fost pregătit însă urmează să se facă o corectură după care se va turna asfaltul“ a mai spus primarul Marian Băcilă.
Primarul promite canalizare în comună
O lucrare de amploare a comunei este reabilitarea sediului Primăriei Ucea care a început în anul 2010.
Activitatea administraţiei publice locale s-a desfăşurat, pe perioada lucrărilor, în sediul şcolii din satul Ucea de Jos, la parter. ,,Pînă în prezent s-au executat lucrări de extindere la sediul Primăriei Ucea şi multe modificări. Clădirea va avea parter, un nivel şi mansardă. Pentru această lucrare s-au alocat şapte miliarde lei vechi. Sperăm că ne vom muta în casă nouă în cîteva luni. Această lucrare era necesară pentru că nu aveam spaţiu necesar pentru a ne desfăşura axctivitatea în condiţii optime“ a mai spus primarul Marian Băcilă. Aceeaşi sursă mai menţionează că o investiţie importantă a comunei este canalizarea care se va derula în acest an. (C.T.)