Comuna Ucea, în plin proces de modernizare

10 Aprilie 2013

Căminul de la Corbi a fost demolat. Şi asta deoarece fundaţia şi structura nu mai suportau o altă construcţie. Atât de veche era clădirea încât o parte din structura de rezistenţa a acesteia era formată din piatră şi  lut. Însă, locuitorii din satul Corbi nu au motive de supărare ci din contră. Ei se pot mândri că au un Cămin Cultural nou-nouţ, construit conform ultimelor standarde.

Pe parcursul anilor, locuitorii din Ucea au avut parte de investiţii importante, care au adus un plus de imagine şi de confort comunei. Una dintre aceste investiţii a fost realizată în comuna Corbi. Căminul Cultural din localitate cu greu mai putea găzdui un eveniment. Pur şi simplu, clădirea era în paragină. Aşa că reprezentanţii primăriei comunei Ucea, în urma unei expertize tehnice, au hotărât să-l demoleze şi să înceapă construcţia unui alt Cămin Cultural. Lucrările se vor finaliza în curând.

Căminul Cultural din Corbi este de departe printre cele mai moderne astfel de instituţii culturale din Ţara Făgăraşului. Costurile acestei investiţii s-au ridicat la suma de 400.000 de lei. Dacă la Corbi, lucrările la Căminul Cultural aproape s-au finalizat, iar la Ucea de Sus şi Ucea de Jos aceste clădiri au fost renovate în trecut, pe lista lucrărilor de renovare  este şi Căminul Cultural din Feldioara. De asemenea, în curând, va avea loc şi inaugurarea Primăriei Ucea. Lucrările de renovare şi extindere a clădirii au început în urmă cu doi ani şi au costat 1.000.000 de lei.

Costurile investiţiilor au fost asigurate din banii bugetului local, dar şi din cei primiţi de la Consiliul Judeţean Braşov.

(Iulia GRECU)

http://www.bzf.ro/comuna-ucea-in-plin-proces-de-modernizare.html

Acest articol a fost publicat în 2013. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s