Sat Ucea de Jos

Satul Ucea de Jos este situat în Țara Făgărașului pe șoseaua națională Brașov-Făgăraș-Sibiu și de-a lungul rîului cu același nume, Ucea. În vechime configurația satului era alta. Înșiruirea actuală a satului de-a lungul rîului menționat datează doar din anul 1843. Înainte de această dată, satul era așezat partial pe drumul ce duce de la Ucea la Corbi, adică pe un segment din drumul national de pe vremuri din Țara Făgărașului, rămas pînă astăzi sub denumirea de “Calea țării”. Datorită unui incendiu care a distrus partea de răsărit a satului (după o altă tradiție datorită molimei), locuitorii rămași fără locuințe și-au construit altele de-a lungul rîului Ucea, satul căpătînd configurația actuală. Vechea vatră a satului se putea constata pînă nu demult.

E interesant de relatat că denumirea de Ucea a localității are corespondenţe şi în alte limbi şi ţări. Iată denumiri similar ale unor localități din alte țări: Ucia staraia, Ucia bolșaia (numele unui rîu din apropierea Moscovei), Ucialy și Ucialla, toate patru din Rusia; Utschendorf din Polonia; Ucenfu din China; Utschthal din Austria și Utsjoki din Finlanda. S-ar putea spune că toate aceste denumiri provin dintr-o rădăcină comună  “uci”. Walter Scheiner afirma într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proven din limba turcă sau tătară și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreagă denumită Uci. Explicarea etimologică, toponimică, istorică și relațională a numelui de Ucea rămîne pe seama specialiștilor. În Bucureşti există „Strada Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munţii Făgăraş se numeşte „Ucea Mare“, iar alta „Ucişoara“. De la denumirea satului se trage şi numele de familie Uceanu, existent în ţara noastră, ca şi cel de Ucenescu.

În ceea ce privește vechimea satului Ucea de Jos, putem indica (în urma unei cercetări incomplete) trei documente istorice. Într-un document din anul 1223, regele Ungariei Andrei al II-lea confirmă existența unor sate romînești din Țara Făgărașului între care și Ucea. Dacă în anul 1223, satul Ucea și celelalte sate romînești existau, înseamnă că toate acestea, ca și romînii care le locuiau, erau mai vechi, existau înainte de anul 1223. A doua insemnare documentară este în legătură cu Radu cel Frumos, domnul Țării Romînești (1462-1475) și datează din anul 1473. Al treilea document istoric datează din anul 1509. De data aceasta este vorba despre o sentință dată de scaunul judecătoresc, alcătuit din 12 boieri jurați, sub prezidiul căpitanului suprem al Făgărașului, Paul Thomony, prin care se confiscă moșiile dintre Ucea și Corbi ale boierilor Bursan de Ucea și ale văduvei Ana Ziin din Ucea, aceasta fiind denumită in document “marea trădătoare din Ucea”. Acești doi boieri împreună cu alți doi boieri din vecinătate au declanșat o răscoală populară împotriva stăpînirii maghiare, menită să elibereze Țara Făgărașului și s-o aducă sub oblăduirea Domnului Țării Romînești, pe atunci Mihnea Vodă, numit cel Rău, așa cum se mai aflase aproape un veac, între anii 1366-1464. Răscoala n-a reușit și celor patru boieri, socotiți infideli castrului și trădători ai țării, li s-au confiscat moșiile și date boierilor credincioși stăpînirii maghiare: Coman, Vladimir, Stanislau, Bărbat, Barbu, Toma, Vlad și Radu din Ucea. Este de remarcat că în cele trei documente istorice vechi menționate se folosește  doar denumirea de Ucea, fără să se specifice dacă e vorba de Ucea de Jos sau de Ucea de Sus. Această impecizie se întîlnește în documentele istorice vechi și cu privire la alte localități din Țara Făgărașului. În aprecierea vechimii satelor de pe Țara Făgărașului și încercarea de a ști care sunt mai vechi, cele de pe lîngă Olt sau cele de sub munte, trebuie avut în vedere și luat în considerare faptul că în trecutul îndepărtat pădurile subcarpatice coborau pînă în vecinătatea Oltului. Cu trecerea timpului, oamenii înmulțindu-se au despădurit treptat dinspre Olt spre munte, spre a-și asigura lemnele de foc și teren pentru culturile agricole. Cînd s-a ajuns cu despăduritul pînă aproape de poalele munților, au luat ființă și așezările omenești, respectiv satele “de Sus”. Deci, Ucea de Jos e o așezare omenească apărută cu mult înaintea celei “de Sus”. Însuși drumul de țară ce trecea prin Ucea de Jos, Corbi, Viștea de Jos și mai departe de-a lungul Oltului dovedește vechimea mai mare a acestor sate. Conscripțiile din anii 1713, 1721-1722, 1733, 1839, 1893, 1900, 1904, 1910 și 1915 ne dau informații despre numărul locuitorilor, structura socială, numele boierilor, iobagilor și al altora, starea materială, categoria etnică privind locuitorii satului Ucea de Jos.

În anul 1584, figura ca boier de scaun în Făgăraș, Vladimir de Ucea, iar în anii 1607, 1620, 1625 și 1639, boierul Oprea Băcilă din Ucea este menționat ca asesor și apoi jurat. Decurionul boierilor din anii 1721-1722 și 1726 era boierul Alde Băcilă de Ucea. Ca “villicu” (jude, primar), în anul 1722 era iobagul Iuon Cocoș, iar în anul 1726 era iobagul Stan Veru. La ancheta făcută între 4-16 iulie 1726 din ordinul împăratului Carol al VI-lea în 33 de sate din Țara Făgărașului, patru boieri și patru iobagi din Ucea, mărturisesc sub jurămînt legal și amănunțit.

Ca “villicu” (jude, primar), în anul 1722 era iobagul Iuon Cocoș, iar în anul 1726 era iobagul Stan Veru. La ancheta făcută între 4-16 iulie 1726 din ordinul împăratului Carol al VI-lea în 33 de sate din Țara Făgărașului, patru boieri și patru iobagi din Ucea, mărturisesc sub jurămînt legal și amănunțit nemulțumirile și suferințele lor: dări prea mari față de împărat, exploatarea nemiloasă și abuzurile venite din partea executorilor autorității statale, din partea armatei, stației de poștă din localitate și mai ales din partea domnului Andrei Horvath. În ceea ce privește agricultura, menționăm doar că pe Țara Făgărașului, deci și în Ucea de Jos, cultura porumbului apare doar la începutul secolului 18, iar a cartofului abia pe la 1800.

Din satul Ucea de Jos au murit în primul război mondial 35 de bărbați tineri, iar în al doilea război, 11. Numele acestor eroi sunt înscrise pe monumentul eroilor din curtea bisericii parohiale. E vrednic de amintit faptul că Ioan Unghiu din satul Ucea de Jos a luptat ca voluntar (desigur împreună cu alți tineri din Țara Făgărașului) în Războiul de independență din anul 1877, fapt pentru care a fost supranumit “Dorobanțu”. În amintirea lui, una dintre străzile satului se numește “Ulița Dărăbanțului”.

Nu putem omite faptul că în Ucea de Jos a decedat și a fost înmormîntat, în  3 iulie 1883, doctorul Constantin Pomutin, personalitate însemnată a medicinii romînești. Acesta a fost medic la curtea imperială de la Viena. Nu se știe precis din ce motive a decăzut și a ajuns să locuiască, să moară și să fie înmormîntat în Ucea de Jos de către preotul Iosif Oprișiu. Soția preotului Gheorghe Buzuleciu, fost paroh în Ucea de Jos, în anii 1894-1896, a lăsat fiului ei Alexandru Buzuleciu, fost epitrop parohial aproape toată viața, informația că dr. C. Pomutin decăzuse psihic. El a fost frate cu generalul Gheorghe Pomutin din armata SUA și care mai tîrziu a fost însărcinat de statul american cu misiunea de ambasador al SUA în China. Și fiind vorba de medici și ofițeri menționăm că până în anul 1927, satul Ucea de Jos a dat ca intelectuali și cadre calificate: 4 medici, 7 ofițeri, 4 preoți, 7 învățători și 5 meseriași.

Trebuie sa adăugăm că în timpul regimului comunist din țara noastră au fost declarați chiaburi și tratați ca atare următorii opt bărbați și familiile lor: Mihai Ivan, Ioan Vart Băcilă, Gheorghe Cucu, Vartolomeiu Băcilă, Vasile Popaman, Ioan N. Glăjar, Maftei Unghiu și Ioan Iosif. Menționăm că de asemenea că următorii patru: Ioan Glăjar (elev la Liceul Radu Negru din Făgăraș și apoi preot paroh în Ucea de jos), Mihai Ivan, Ioan Gurlea și Constantin Bobeș au fost deținuți politici pe termene diferite, iar după eliberare au fost considerați dușmani ai poporului, supravegheați și tratați ca atare.

Pe la începutul veacului XX, exista în Ucea de Jos numele de familie “Uceanu”. În 11 ianuarie 1914, a avut loc și a fost înregistrată înmormîntarea văduvei Eva Ioan Ponorîcă, născută Uceanu, în vîrstă de ani. Luînd în considerare vârsta la carea decedat, suntem îndreptățiți să spunem că numele de Uceanu exista în sat, poate, de sute de ani. Acest nume se întîlnește și astăzi, dar nu în sat, ci în alte părți ale țării. Ca exemplu, menționăm pe Florin Uceanu campion (absolut) la culturism și pe Răzvan Uceanu. De asemenea familii cu numele Uceanu se întîlnesc în satele comunei Topolog din județul Tulcea. Topolog, Sîmbăta și Făgărașul Nou. Fără îndoială, toate au legătură cu Ucea de Jos. Același lucru l-am putea spune despre numele Ucenescu purtat de renumitul cîntăreț bisericesc. Numele Ucenescu este o modificare în timp a celui de Uceanu, așa cum alte nume de familie din Ucea de Jos au suferit o asemenea preschimbare, ca de exemplu: Buzuleciu îm Buzulescu, Bînda în Bîndescu ș.a. cred că este lipsit de orice semnificație faptul că în București există o alee denumită “Aleea Ucea”.

În anul 1910, Ucea de Jos avea 1054 locuitori, 407 copii și adolescenți și 56 de persoane se aflau în străinătate. În anul 1910, în Ucea de Jos nu era nicio persoană divorțată.

Statistica pe etnii:

–         920 erau romîni,

–         115 unguri

–         19 germani

Statistica pe genuri

–         502  bărbați,

–         552 femei

Starea civilă:

–         548 necăsătoriți,

–         428 căsătoriți

–         79 văduvi și văduve.

 preot profesor Ioan Glajar